Vând urgent sentimente

Pentru ca eu m-am săturat de ele. Simțindu-le, e ca și când m-aș înfrupta din produse expirate. Mi se face greață, și, până într-un anume punct, fac tot posibilul să le evit. Mi-e milă să le arunc, dar mi-e și mai milă să le sigilez și să le așez pe un raft, lânga cutia de amintiri prăfuită.
Conștientizez puținele sentimente care există, însă aș vrea să le îmbin altfel, să simt mai puțină repulsie, să percep altfel extazul, să fiu fericită, și, dacă nu îndrăznesc prea mult, să iubesc cum n-am mai iubit.
Frigul îmi provoacă instantaneu repulsia, dar de mâine nu va mai fi așa. Voi înlocui repulsia. Sau poate o voi înlătura doar. Să simt frigul și atât.
Voi deveni victima factorilor de simț externi. Doar așa mă voi putea detașa de ce e vechi și inutil, dar încă drag, și poate așa mă voi putea adapta noilor sentimente.
Din nou, știu că sunt aceleași, și știu că poate nu voi reuși să mă obișnuiesc, dar atâta vreme cât încerc, nimeni inafară de mine nu mă poate opri.
Eu sunt cel mai mare dușman al meu.

Un an de blog

Mă simt tare obosită. Obosită și seacă. Nu din cauza amorțelii tâmpe a internetului care nu mă inspiră, ci din cauza a TOT ce mă înconjoară.
Am nevoie să mă mișc, vreau să fac ceva care să mă mobilizeze cu adevărat odată pentru totdeauna.
Școala nu îmi mai place, m-am săturat să văd aceiași studenți, și-aceiași profi, m-am săturat să nu mă pot trezi dimineața. Mi-e dor de casă. Clujul e ok, dar mă sufocă pulberea de jeg din aerul reciclat.
Mi-e tare dor să iau o cretă în mână și să înveselesc șoseaua împovărată de tiruri care transportă produse otrăvitoare. Vreau să sărut iarba de pe vârful unui deal și să aduc mulțumiri primăriilor că ne permit să ne mai bucurăm de o fărâmă de natură; să dansez pe muzica greierilor in iarba proaspăt cosită. Să fac abstracție de țânțari și să beau apă rece de izvor într-o zi toridă, undeva într-o pădurice.
Și spre seară să-mi leg sufletul prin jurământ de cel al unui copac- să mă închin lui și să-i agăț de crengi chipuri cioplite ale zeilor păgâni.

Nu e drept!

Translate

Tu ce ai face azi daca ai sti ca maine mori sigur? Ai vrea sa calatoresti intr-un loc exotic, un loc in care nu ti-ai permite vreodata sa mergi, ai alege placerile trupesti, sau ai alege sa simti o multumire sufleteasca, fie ea si una care ar insemna ranirea cuiva (fizic sau moral ), cineva apropiat sufletului tau? Imagineaza-ti ca totul e posibil, pentru ca e ultima ta zi, iti indeplinesti practic ultima dorinta.

Cand e sa murim, pe patul de moarte, nu regretam faptul ca nu suntem vesnic tineri, ci faptul ca, de-a lungul vietii, ne-am restrictionat dorinta arzatoare de a face altora rau pentru satisfactia seaca a linistii noastre.

Iar sufletul nostru ramane nerazbunat. Fantoma idilicului nostru ajunge sa bantuie lumea goala la nesfarsit, cautandu-si dreptatea intruchipata in lovitura de teatru data cuiva.

Iar dreptatea nu se imparte tuturor, ci numai unora. Unii nu avem dreptul la dreptate. E o nedreptate, stiu, dar daca fiecare ne-am primi dreptatea, ce sens ar mai avea viata crunta pe care o traim doar pentru a primi o infima parte din tot ce ni se cuvine?

Nu putem folosi niciun substituent soartei ce ne asteapta. Unii doar isi pun zambitori intrebarea pe care am pus-o eu, imaginandu-si milioane de euro pe care le-ar cheltui, satisfactia oglindinu-se doar in ochii lor nepasatori, sufletul ramanand nemangaiat. Dar sunt atatea inimi care, incepand cu aceasta clipa, isi vor mai pulsa sangele cald pentru ultimele 24 de ore. Cel mai trist e ca unii stiu ca vor pieri, primindu-si nu cu mult timp in urma diagnosticul crunt. Acesti oameni nu zambesc imaginandu-se lafaiti in toate acele milioane, caci daca le-ar avea, cu siguranta si-ar schimba soarta. Acesti oameni sunt indurerati atat de propria suferinta, dar mai ales de lacrimile care vor curge in urma lor din ochii celor dragi, oameni pe care nu ii vor mai revedea vreodata.

Prea putini sunt cei care nu ar vrea sa raneasca pe cineva, in a caror ultima rugaciune il implora pe Dumnezeu sa vegheze aspura celor dragi, sa le arda sufletul plin de remuscari in Iad, daca asta inseamna ca altcineva sa primeasca rezervarea lor din Rai. Doar pentru ca iubesc. Si chiar daca nu au avut parte de multe impliniri, si chiar daca au fost dezamagiti de cei pe care-i iubeau, nepasarea nu si-a facut loc in inima lor. Ei iubesc si iarta orice.

Tu ai avea puterea de a ierta cea mai crunta greseala care iti vine in minte acum?