4 sept. 2011

Orange First Step Experience

De multă vreme îmi doream să lucrez la Orange, şi luna asta am fost selectată pentru programul de internship Orange Fist Step.
Au urmat traininguri la Bucureşti, unde am cunoscut oameni faini, am învăţat despre brand, dar şi despre mine.
P-ormă, la Cluj, în shopul de pe 21 decembrie, am avut ocazia să urmăresc interacţiunea dintre angajaţii Orange şi clienţii Orange. Şi trebuie să mărturisesc, nu e treabă uşoară. Sunt clienţii nervoşi, sunt clienţii care nu au răbdare, sunt clienţii zâmbitori şi veşnic binevoitori, sunt bătrâneii, şi sunt clienţii corporate. Şi fiecare crede că problema sa e prioritară. Şi-atunci se certau cu cel de pe welcoming (adică cu mine).
Am reuşit să fac abstracţie de nervi şi cuvinte urâte, şi m-am concentrat pe dorinţa mea de a învăţa şi de a mă integra la Orange. Şi ah, ce mi-a mai plăcut! Am trecut prin multe în acel shop, am trăit multe sentimente, şi mi-e greu să cred că august a trecut atât de repede.
Am mai participat la programe de genul acesta, şi nicăieri nu a fost ca la Orange. Am găsit la Orange nu nişte oameni oarecare, ci prieteni, o familie. Şi-am fost ajutată şi îndrumată pas cu pas.
Am făcut şi greşeli, iar unele am reuşit să le îndrept. Cum? Zâmbind.
Orage First Step m-a schimbat mult, m-a maturizat, m-a învăţat să gândesc diferit, şi m-a plasat la baza muntelui meu, în jurul căruia mă învârteam de multă vreme, şi-n preajma căruia mă temeam să fiu :)