28 dec. 2010

Altă retrospecţie

Am mai făcut una în mai, înainte de terminarea primului an de studenţie, însă acum voi scrie despre 2010, care e pe sfârşite. E pentru prima dată când fac aşa ceva. De ce fac asta? Nu ştiu. Poate încerc să mă rup de tot ce a fost, îngopându-mi recentul univers sub o pătură subţire de cuvinte. Voi aprinde o lumânare din când în când, pe cuvânt de om în căutarea identităţii.

Anul a debutat prost. Cel mai prost: depresie, scandaluri, confruntări mutuale, nopţi petrecute oriunde si un singur geamantan în mână. Decizii importante ce trebuiau luate erau amânate de războaie şi împroşcări cu noroi. O prietenie s-a terminat. Două restanţe din cauza a tot.
În februarie m-am mutat în cămin cu Andreea, dar stăteam în camere separate. Gândaci, patul de sus, o ţeavă în loc de duş. Oameni noi= viaţă socială. Câh. Nu voiam oameni în preajmă. Poate unul singur.
În martie am văzut multe filme, am dat mulţi bani pe popcorn şi cola. La cinema cel puţin, eram lăsată în pace. Plus multe drumuri Mărăşti- Mănăştur.
Aprilie a început să absoarbe vidul. Primăvara mă scoate din amorţeală. Plimbări şi multă cola.
În mai, AC/DC şi nunta Iuliei. Soare, căldură, plimbări prin Hoia, şi miros de insecticid în camera de cămin. TIFF şi proiecţii în aer liber.
În iunie altă sesiune şi vacanţă. Mi se strică pc-ul pentru a n-a oară.
În iulie o cunosc pe, cum îmi place mie să îi spun, The Evil Witch of Far Far Away, Luciana, care, o lună mai târziu, avea să mă schimbe complet (1 lună. Atât de maleabilă eram).
În august i-am văzut pe Maiden. Socializez stângace şi amorţită. Căldură.
Septembrie mă readuce cu adevărat înapoi în Cluj. Aplic chestionare pe lângă oraş. Îmi cumpăr loc în cămin privat. Sunt pe punctul de a nu sta cu Luciana în cameră.
Octombrie marchează începerea unui nou an şcolar. Stau cu Luciana în cameră. Cunosc prea multă lume, rămân blocată un weekend întreg în cămin cu cheia atârnată în cuier, şi sunt târâtă în baruri... Oamenii nu sunt atât de răi. Ori nu-i mai ţineam minte, ori am lipsit atât de mult, încât s-au schimbat. Poate eu m-am schimbat.
Noiembrie a fost ceva mai agitat decât octombrie, dar am păstrat nota de creativitate socială.
În decembrie am făcut Secret Santa cu fetele din cameră. Am primit o mască de la my-not-so-secret-santa. Heh, conceptul de hand made gift nu a fost tare bine primit, cadourile fiind tot din magazine procurate. Am primit un bibelou. Nu ştiam că se mai fabrică aşa ceva. Şi o clepsidră, să nu uit că time is running out of time.

Anul ăsta, deşi am făcut câţiva paşi în direcţia greşită, am reuşit să mă întorc în locul în care bătusem pasul pe loc, după care am făcut şi progrese.

Pentru 2011.. o să-mi scriu dorinţele pe o hârtie şi-o să-i dau foc, aruncând cenuşa în vânt. Dacă tot încerc lucruri noi... Dar cel mai mult îmi doresc să termin cartea la care lucrez şi să o public.

Crappy new year, everyone!!

27 dec. 2010

Ace si cuie am infipte in ochi

Un monstru verde ma ataca. De pe el curg bucati de carne putrezita, viermi infometati insfaca bucati din mucegaiul de pe degete, iar inima pe care i-o intrevad e singura vie- o fortareata a lumii imaginare a monstrului. Sare sa ma apuce, sa imi sfasie gatul: ii vad teribilii ochi albastri, si dintii perfect salbatici. Ma priveste cu mila, dar ma ataca doar ca sa ma crute. Ma cruta de povara descoperirii unei noi deceptii. In vreme ce imi sfasie carnea de pe gat, eu continui sa inaintez prin negura, foosindu-i trupul schilod ca pe-un scut.
Nu gandesc limpede. Incoltita, privesc brutalitatea cu detasare, groaza si resemnare. E primul meu demon despre care scriu. Si ma doare. Il neutralizez, ceea ce ar trebui sa fie bine, insa il impart in acelasi timp cu toti, si nimeni nu are atata de nevoie de acest demon asa cum am eu. Puterea lui scade considerabil. Are nevoie de mine in aceeasi masura in care am eu nevoie de el. Voi ceilalti? Voi nu aveti nevoie de el, aveti proprii vostri demoni feroce, imbracati in diverse vesminte.
Mai devreme sau mai tarziu va pleca si el, si-as vrea sa mi-l amintesc. Sa nu uit ca a fost o parte din existenta mea spirituala, ca m-a gasit si ca m-a bantuit, alaturi de altii de seama lui, nopti la rand.
Stiu ca nu a fost rau inainte de a rataci vulgar intre lumi; a avut de suferit. Mult. Iar acum cauta oameni in ai caror minte sa cultive tot negativismul din el.
Sunt un tomberon al frustrarii acestor demoni, a urei si a neputintei lor.
Dar am invatat sa preiau esenta lor, xare e o samanta putreda si sa o transform in ceva roditor in sufletul meu, dupa care sa o dau unui om care are nevoie de o doza de pozitivism. Exact. O doza. Din mult rau nu poate iesi decat putin bine, dar conteaza mult, atata vreme cat face diferenta.

20 dec. 2010

Draga Mosule, iti pot explica...

Ştii când am călătorit fără bilet pe troleu? Cum care dintre dăţi? De fiecare dată. Ştiu că ar trebui să scriu o scrisoare RATUC-ului, dar îţi scriu ţie, că ştiu că tu mă ierţi. Tu nu ai treabă cu troleele, ci cu renii, de asta ştiu că nu îţi pasă, căci dacă îţi păsa, călătoreai şi tu troleul, dar nici ţie nu ţi-s dragi controlorii.
1st sin= forgiven

Da' Moşule, mai ştii când am condus? Da, e groaznic doar să mă vezi pe mine la volan, dar am condus fără carnet. Făceam slalom printre tiruri, dar uite că suntem toţi bine, nimeni nu are nici măcar o zgârietură. Deci e ca şi când nu s-ar fi împlântat, scuze, întâmplat nimic.
2nd sin= forgiven

Ah da. Moşule, ştii că în vară a fost nunta Iuliei, la care îmi cer scuze că nu ai fost invitat, dar cred că finlandezii nu te prea au la inimă. De ce? Pentru că nu îţi mai livrează scrisorile de câţiva ani încoace. Cum de ştiu? Pentru că niciodată nu am primit ce ţi-am cerut. Revenid la nunta Iuliei.. Ştii când m-am dus să îmi fac rochiţa de d-ră de onoare? Da? Ce tare! Atunci ştii ce binecuvântări i-am adresat croitoresei pentru că, în loc de rochiţă, mi-a croit o cămaşă de noapte. Totuşi, ştii şi tu că nu a fost vina mea, şi că am iertat-o pe tanti până la urmă. Deci orice neînţelegeri ar fi fost la mijloc, acum suntem chit.
3rd sin= forgiven

Eu atât am avut de declarat. Acum e rândul tău.

3 dec. 2010

regina gafelor in acţiune...

... sau cel puţin, pc-ul meu.
Că nu le am cu tehnologia, nu e ceva nou, dar că nu mi-am backup-uit munca de câteva luni, e de-a dreptul imbecilic. Mai ales că ştiam cu ce fel de calculator aveam de-a face.
Am pierdut tot, tot. Viaţa mea nu mai are sens. Ei bine, nici chiar aşa. Cel mai tare mă doare că s-au pierdut articole şi câteva zeci de pagini din ceea ce trebuia să fie prima mea carte. Doamne, metafore ca alea nu mai produc veci pururi.

Bine, am auzit că se mai poate face ceva, că îmi pot recupera munca prestată în nopţile nedormite când trebuia să lucrez defapt la proiecte pentru şcoală, dar costă. Mult. Cât de mult? Nu vreau să ştiu. "Mult" e, de cele mai multe ori, un indicator destul de evident pentru ceva ce nu îţi poţi permite.

Încerc să nu jelesc prea mult, ci să o iau de la capăt*. După sesiune, 50 pagini pe săptămână, timp de 10 săptămâni. Să iasă 150-200 bune, pentru cartea de debut.
Şi jur, încă o dată, că nu voi mai achiziţiona cât trăiesc ceva de la ăştia, şi că o să spurc de câte ori o să trec prin faţa magazinului.

*mulţămiri @ sorela pentru noul notebook şi stick pentru backup

2 dec. 2010