Pentru ca eu m-am săturat de ele. Simțindu-le, e ca și când m-aș înfrupta din produse expirate. Mi se face greață, și, până într-un anume punct, fac tot posibilul să le evit. Mi-e milă să le arunc, dar mi-e și mai milă să le sigilez și să le așez pe un raft, lânga cutia de amintiri prăfuită.
Conștientizez puținele sentimente care există, însă aș vrea să le îmbin altfel, să simt mai puțină repulsie, să percep altfel extazul, să fiu fericită, și, dacă nu îndrăznesc prea mult, să iubesc cum n-am mai iubit.
Frigul îmi provoacă instantaneu repulsia, dar de mâine nu va mai fi așa. Voi înlocui repulsia. Sau poate o voi înlătura doar. Să simt frigul și atât.
Voi deveni victima factorilor de simț externi. Doar așa mă voi putea detașa de ce e vechi și inutil, dar încă drag, și poate așa mă voi putea adapta noilor sentimente.
Din nou, știu că sunt aceleași, și știu că poate nu voi reuși să mă obișnuiesc, dar atâta vreme cât încerc, nimeni inafară de mine nu mă poate opri.
Eu sunt cel mai mare dușman al meu.
Se afișează postările cu eticheta amintiri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta amintiri. Afișați toate postările
9 feb. 2011
8 mar. 2010
amintiri reciclabile
"Prietenia este, in primul rand, pacea reciproca si zborul spiritului pe deasupra amanuntelor vulgare. – Antoine de Saint-Exupery"
M-am atasat de tine mai mult decat ar fi trebuit. Am vazut in tine un prieten loial, care speram sa-mi fie aproape nu doar la bine, ci si la greu. M-am inselat si in privinta ta...
Nu-mi doream decat sa ne fie bine, speram asta cu toata fiinta mea, si am ignorat vocea pitigaiata din capul meu care incerca sa ma avertizeze.
La nici doua luni, lucrurile au luat o intorsatura ciudata, dar oarecum predictibila. Am vrut sa incheiem capitoul acesta intr-un mod cat mai amiabil.
Uneori, omul ajunge la capatul rabdarilor cand nu intelege aroganta nestavilita a celui cu care imparte o chirie. Dar noi nu am mai vorbit despre asta, cum nu am mai vorbit despre nimic altceva. Nu am mai ajuns sa ne confruntam, sa analizam, sa pasam vina intr-un mod mai putin brutal. Ai ales intermediari, adica zvonurile. Ai uitat oare tot ce a fost? Ai uitat cine te tinea in brate cand iti era mai greu, si cine facea tot ce ii statea in putinta sa iti stearga lacrimile?
Era o vreme cand nu puteam plange. Cel putin, nu puteam plange cu tine, sau pentru tine. Unele evenimente si unele persoane nu merita lacrimi, si sunt unele persoane pentru care as putea plange necontenit fara ca lacrimile sa-mi sece. Sufletul meu o stia mai bine! Sufletul meu te cunostea mai bine, stia ce zace in tine, pe cand mintea... ah, mintea!
As putea face atatea pentru a razbuna crizele de nervi a caror cauza erai tu, dar nu ma voi manji si mai mult din cauza ta.
Dar te consideri oare fara de pacat, daca ai aruncat prima piatra?
Sa scormonesc in amintirea ultimelor luni chipul tau subred e ca si cand m-as umili cautand prin tomberoane. Si-ti voi ingropa amintirea putreda in negura uitarii.
Caci sufletul tau e devorat de viermi si miros de mirodenii cumparate la gram.
21 feb. 2010
for my pain
Imi place mult piesa. De cate ori o ascult, gandul imi zboara departe (ce cliseu), in cautarea unui sentiment de siguranta. Si imi plac Lita si Ozzy. A iesit intr-adevar o piesa frumoasa si profunda. Si pentru ca iubirea e singurul lucru constant din univers*, sunt sigura ca vei asculta cantecul cu ochii umeziti de fiecare data.
Pun pariu ca sufletul tau tanjeste acum dupa o clipa de bucurie, sau la o imbratisare. Vei regreta oricum gandul acesta, dar macar traieste senzatia iluzorie din plin.
(mersi, alex)
* Alice Hoffmann, in "Regina de gheata"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)