Scriind, mă şi văd sărind pe trotuatul aglomerat din Cluj, preocupată nu de oamenii din jurul meu, ci de pavajul de pe trotuar. În mintea mea s-a format, încă de la primele vizite la Cluj, când nici nu ştiam ce-i aia trecere de pietoni- că la noi la ţară nu aveam dihanii d-alea albe pe drum, învăţam despre ele doar din manuale-, un fel de paradox care mă împiedică să calc în dreptul anumitor bucăţi.
Şi dacă le calc, simt cum mi-o ia organismul razna. Doar că, pierdută în jocul meu, deseori uit de oameni, uit că nu mă aflu în intimitatea camerei de cămin, uit chiar şi de semafoare.
Iar când ridic ochii din pământ, nu mă uit înainte, ca orice om sănătos care-şi vede de treabă, ci în sus, la cabluri şi fire electrice, în căutarea unei alte perechi de pantofi.
Susţin campania unor colege din anul I, chiar dacă aceasta se desfăşoară doar la Mediaş. Detalii găsiţi pe
facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu