Iubitule cinic,
Îmi doresc să fiu mantaua neagră ce te urmărește-n vis,
Îmi doresc să fiu o pulbere de dorințe,
Dar nu știu dac-aș vrea să fiu blestemul ce-l rostești.
Mi-ar plăcea să fiu inspirația din inima unei muze,
Dar nu pentru mult timp;
Certitudinea din mintea Maestrului Păpușar,
Măcar să știu cum e să nu te îndoiești de tine însuți.
Aș vrea ca stelele să danseze în jurul meu fără să mă rănească,
Aș vrea să fiu cea care te face să suferi-
Dar asta nu m-ar face fericită.
Aș ucide speranța, însă asta ar însemna ca eu să nu mai exist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu