cufundare in trecut

Translate

De curand am aflat ca prea putini oameni isi mai iau energia din trecut. Pentru unii, conteaza doar ziua de azi, sau ziua de maine. Pentru mine, conteaza ziua de ieri. Nu imi pasa ce are sa-mi aduca ziua de azi, dar imi va pasa maine.
Speram ca trecutul sa insemne putin mai mult pentru ceilalti, doar e o parte atat de importanta din viata fiecaruia. Ne rusinam pentru ceva ce am facut ieri? Asta e. S-a intamplat, nu mai putem schimba nimic, mai ales daca exista si martori. Ai ucis pe cineva? Oricat de mult ai spune ca nu iti pasa, chipul trecutului te va bantui mereu.
Sincer, nu imi pasa de oameni. In general, incerc sa ma feresc pe cat posibil de ei. Dar exista undeva in lumea asta o fiinta, una singura, pentru care credeam ca ziua de ieri a contat catusi de putin, ca a simtit macar intr-o mica masura forta destructiva, dar in acelasi timp, placuta, pe care am simtit-o si eu. Macar sa am garantia ca nu imi pierd mintile degeaba asteptand ca trecutul sa ia forma viitorului intr-o buna zi.
Asteptarea in care ne instalam atat de confortabil nu aduce nimic. Daca nu ne mobilizam sa facem ceva acum, nu vom face niciodata nimic. De multe ori m-am surprins spunandu-mi "Daca ai asteptat clipa oportuna, tocmai a trecut." Dupa care ma retrag in paradisul iluziei, intrebandu-ma "Ce ar fi fost daca...?".
Cred insa cu tarie intr-o noua sansa, o sansa pe care sa o primesc din nou si din nou, pana voi reusi sa schimb ceva in bine... in bine pentru mine, pentru ca omul isi doreste bunastarea proprie, si alearga dupa iluzia acestei fericiri, nemaitinand cont de sentimentele si dorintele celuilalt. Ironia e ca, in aceasta goana dupa iluzii devastatoare, ii uitam pe ceilalti. Uitam sa cerem ajutor, uitam sa plangem, uitam notiunea de prieten adevarat; prieten adevarat care incearca sa ne dea cu capul de pereti doar pentru a ne trezi la realitate, sa intelegm naibii ca ceea ce vrem noi e irealizabil. Dar noi o tinem pe a noastra, ne indepartam de singura fiinta care ne vrea binele, singura pentru care merita sa ne punem sufletul pe rug, si ne aruncam in bratele unei inimi care nu mai bate pentru noi.
E ciudat cum ne-am vinde sufletul diavolului pentru o persoana care nu da doi lei pe noi. Si tocmai indiferenta acestor persoane ne intriga, ne ambitioneaza, ne demoralizeaza. Un simplu eveniment din trecut care ne-a facut fericiti nu dureaza pentru totdeauna, si mai ales, nu va mai exista in viitor. Trebuia sa invat asta pana acum. Dar un suflet devastat nu-si cauta alinarea decat in mainile calaului sau. Tanjesc oarecum dupa aceasta durere, durere care ma inspira intr-un mod violent. M-am incatusat singura, si tot eu mi-am ucis spiritul.
Nu-mi doresc sa vina ziua de maine, imi doresc sa fie ieri, ieri sau acum cativa ani...