au trecut 16 ani

In memoriam
Toth Sigismond

Nu sunt puţine clipele în care îmi doresc să te văd. Îmi doresc din tot sufletul să mai fi fost aici, lângă mine. De ce trebuie să îi pierdem pe cei mai dragi oameni? Ce joc murdar jucăm? De ce trebuie să ne supunem?

L-am iubit pe omul acesta atât cât am putut şi atât cât am ştiut. Ştiu că nu a fost de ajuns. Dar el s-a mulţumit cu puţinul care i-l ofeream. Ştia că mai mult nu puteam. Aş fi putut să îl urăsc, şi el tot nu ar fi încetat să mă iubească. Regret că nu am apucat să îi mulţumesc cum se cuvine pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru minunata mea copilărie. Fără el, poate nu ar fi fost posibil. Şi poate, dacă mai era în preajmă, tristeţea ar fi fost doar un subiect abstractizat de discuţie. El nu m-ar fi lăsat să plâng, el ar fi fost probabil singurul care ar fi pornit un război cu destinul meu crunt, pentru a-l nimici, şi mi-ar fi scris o viaţă mai puţin morbidă.
Pentru mulţi, el va rămâne doar un nume într-o carte, iar pentru câţiva, el va rămâne imaginea unui om care a ştiut să ceară iertare. Eu nu îl condamn pentru nimic, eu nu am ce îi ierta. Şi-a cerut scuze la momentul potrivit, persoanei potrivite. Şi a fost iertat.
De ce să condamnăm un om pentru greşelile lui, dacă faptele lui bune au adus atâtea zâmbete pe buze? Tot ce a făcut bine a compensat pentru păcatele lui. A fost un geniu, un ironic, şi un suflet. Unii încă îl mai blamează pentru unele lucruri. La naiba cu voi! Voi nu l-aţi cunoscut cum l-am cunoscut eu, voi nu aţi vărsat lacrimi la mormântul lui, voi l-aţi scuipat. Cum puteţi zâmbi fals în faţa mormântului său şi să spuneţi ce om mare a fost, dacă îl detestaţi? Vă simt falsitatea mai mult decât credeţi. Ştiţi şi voi ce lucruri minunate a realizat. Sufletul meu tresaltă de câte ori cineva cască ochii la auzul numelui său şi deschide gura pentru a-i aduce un omagiu, asemeni unui zeu. Ştiu că nu a fost un om cu adevărat bun, dar înafară de mici vicii şi escapade, a fost un om minunat. Nu îl voi ridica la rang de idol, pentru că ar fi greşit. Dar altceva decât lucruri bune nu pot spune despre el, pentru că el este un model demn de urmat, nu doar pentru mine, ci pentru toţi. Credeţi că o greşeală e suficientă pentru a-l şterge pe acest om din istorie? Nimeni nu va reuşi vreodată să schimbe părerea nimănui despre el. Unii şi-l amintesc cu rele, alţii cu bune. Dar multora dintre cei care şi-au amintit de el le-a rămas întipărit un zâmbet pe faţă.

A fost un nonşalant, puţin i-a păsat de aparenţe sau de consecinţe. Pentru el, viaţa era o glumă. Nu mi-l amintesc trist sau îngândurat. Spre sfârşit l-am văzut rar. Poate el a cerut să nu fie văzut aşa. El a fost mereu un om puternic, şi aşa avea să fie până în ultima clipă. Nimic nu l-a putut înfrânge decât boala. A fost un excentric într-o lume conservatoare..
Nu i-am conştientizat moartea, şi nici existenţa, probabil. Dar l-am iubit şi admirat mult. Nu l-am ştiut plânge, pentru că eram un copil. L-am aşteptat să se întoarcă, întrebam de el, iar anxietatea sufletului de copil îşi spunea cuvântul. Plâng de fiecare dată la mormântul lui, deşi a trecut atâta timp.
Aş fi vrut să îl cunosc mai bine, să învăţ mai multe de la el, să petrec mai mult timp cu el. Ar trebui să stau mai mult cu cei dragi, pentru că, într-o bună zi, vom sfârşi cu toţii în acelaşi mod brutal, şi va fi prea târziu pentru regrete şi scuze de doi bani.
M-a făcut să râd de fiecare dată, mi-a îndeplinit toate dorinţele, nici nu ştiu ce mi-aş fi putut dori în copilărie. Nu voi uita niciodată povestea pe care o ascultam cu atâta luare-aminte, cu toate că o ştiam deja. Nu voi uita cum eu stăteam pe canapea, iar el pe scaun, nu voi uita cum eu priveam în gol absorbită de păţania celor trei iezi, iar el probabil mă privea pe mine.

Bunicule, nu ştiu dacă acum ai fi mândru de mine, nu ştiu dacă te-am dezamăgit, nu ştiu ce aşteptări aveai de la mine. Oare ce gândeai când mă priveai? Credeai că voi ajunge cineva, credeai că voi fi fericită, credeai că voi lupta indiferent de ce va fi. Iartă-mă, bunicule, eu nu sunt ca tine. Eu nu am voinţa ta de fier, eu nu văd ceva frumos în ceva urât, eu nu văd viaţa aşa cum o vedeai tu. Dar nu am de unde şti. Poate gândeai ca mine, poate ai văzut şi tu inutilitatea vieţii, dar ai ales să faci ceva tocmai pentru a schimba mersul lucrurilor. De dragul cui? Eu nu sunt o luptătoare şi nici o învingătoare. În mine nu se oglindeşte nimic din tine, nimic din inteligenţa, îndemânarea, sau voinţa ta. Aş vrea să fiu ca tine, puternică. Orice ţi-ai propus, ai dus la bun sfârşit. Tu nu cunoşteai semnificaţia imposibilului. Te admir. Tu, spre deosebire de mine, ai făcut ceva; tu ai ajutat oamenii, eu nu. Din mâinile tale a ieşit o capodoperă, din ale mele, nu. Tu ai fost un maestru, eu nu.