How dumb can one be?

Tocmai când m-am hotărât să trăiesc și eu puțin. Exagerez.
Republicii e o stradă lungă, și uneori cauți să te amuzi la 3 dimineața. Și când te saturi de făcut slalom printre mașini, mort de beat (nu, nu am făcut asta), te arunci în boscheți, pentru că e atât de cool, mai ales când o face Mircea. Unu la mână, trebuie să învăț să sar în boscheți, și doi, trebuie să nu mai fac asta. Sunt doar puțin zgâriată pe abdomen, hainele-mi sunt întregi, iar capul tot gol e.
Copleșită de durere și hotărâtă să învăț să practic acest sport, mi-am continuat drumul liniștită, luând cu toţii un taxi de la CCS.
Și când mi-am dat seama ce tregedie avusese loc, am sărit din taxi, mai ceva ca-n filme, pentru că ăia din filme plătesc cursa de 100 m.
Și-am luat-o înapoi pe Republicii, făcându-mi reproșuri și promițându-mi să nu mai fac. De data asta nu mi-am uitat ochelarii în Hard, ci în boscheți. Da, i-am găsit.

Pitici pe creier

Scriind, mă şi văd sărind pe trotuatul aglomerat din Cluj, preocupată nu de oamenii din jurul meu, ci de pavajul de pe trotuar. În mintea mea s-a format, încă de la primele vizite la Cluj, când nici nu ştiam ce-i aia trecere de pietoni- că la noi la ţară nu aveam dihanii d-alea albe pe drum, învăţam despre ele doar din manuale-, un fel de paradox care mă împiedică să calc în dreptul anumitor bucăţi.
Şi dacă le calc, simt cum mi-o ia organismul razna. Doar că, pierdută în jocul meu, deseori uit de oameni, uit că nu mă aflu în intimitatea camerei de cămin, uit chiar şi de semafoare.
Iar când ridic ochii din pământ, nu mă uit înainte, ca orice om sănătos care-şi vede de treabă, ci în sus, la cabluri şi fire electrice, în căutarea unei alte perechi de pantofi.

Susţin campania unor colege din anul I, chiar dacă aceasta se desfăşoară doar la Mediaş. Detalii găsiţi pe facebook

Figurine de rouă

Iubitule cinic,
Îmi doresc să fiu mantaua neagră ce te urmărește-n vis,
Îmi doresc să fiu o pulbere de dorințe,
Dar nu știu dac-aș vrea să fiu blestemul ce-l rostești.
Mi-ar plăcea să fiu inspirația din inima unei muze,
Dar nu pentru mult timp;
Certitudinea din mintea Maestrului Păpușar,
Măcar să știu cum e să nu te îndoiești de tine însuți.
Aș vrea ca stelele să danseze în jurul meu fără să mă rănească,
Aș vrea să fiu cea care te face să suferi-
Dar asta nu m-ar face fericită.
Aș ucide speranța, însă asta ar însemna ca eu să nu mai exist.

Înapoi la Cluj

M-am întors de o zi și, cu toate că nu am reușit însă să-mi satisfac dorul de locuri aglomerate și oameni, nu am putut să nu observ micile detalii tragice ale orașului.
Mai întâi, un scandal în piața Mărăști urmat de pumni între două tabere de rromi, care, îndrăznesc să cred, erau membri aceleași familii. Mă bucur doar că am asistat la întreaga scenă din stația de vis-a-vis. Și nimeni nu a avut curajul să intervină- unii priveau dezgustați, dar voiau să vadă mai multă violență, iar pe chipul altora citeam doar repulsia. Da, poliția a rezolvat problema, în cel mai profesinist mod cu putință: urlete, amenințări, etc.

Nu, nu sunt rasistă. Nu. Dar mă deranjează lipsa de bun-simț. Iar oamenii ăștia ies în evidență tocmai pentru că nu au așa ceva. Cunosc oameni cu pielea cafenie care își văd de treaba lor, însă tocmai pentru că sunt atât de puțini, treaba asta nu poate trece drept generalitate.

Seară faină, Cluj!

Gand parsiv

Rascolind printre amintiri in noptile fara somn, ma surprind deseori srtambandu-ma, inchizand ochii si intorcand capul, intr-o incercare nereusita de a uita si sterge evenimente. Ma rusinez si-mi doresc sa nu fi spus anumite lucruri niciodata, iar faptele sa fi ramas pe veci ganduri.
Si totusi, daca stau sa ma gandesc mai bine, imi dau seama ca am luat multe decizii bune, si ca trecutul meu nu e un taram putrezit in totalitate.
Fapte si oameni voi uita intr-un final, insa doar pentru a face loc altor amintiri neplacute. Ce e bun va ramane pe veci, si poate, candva, va lua locul a tot ce este rau in mine.
Nu ma gandesc la o purificare, ci mai degraba la o resuscitare. Spirituala si morala. Am fost nevoita sa aleg intre prieteni, si-am ramas cu amintiri dureroase, regrete si o sila fata de nevoia de a fi partinitor intr-o societate care cultiva increderea.
Dar nu conteaza. In mine, totul se regenereaza. Chiar daca te voi pierde, te voi inlocui, iar cand voi muri, ma voi naste din nou. Mai fericita.

Piară eroarea, trăiască instinctul!

1. Înjură și vei fi adorat.
2. Un clișeu cu o oarecare încărcătură filosofică te face înțelept.
3. Orice afirmație poate fi redusă la cel mult două cuvinte.
4. E mai bine să-ți ții frustrările pentru tine. Prietenii nu te pot ajuta prea mult, îi poți pierde chiar.
5. Muzica nu e întotdeauna răspunsul.
6. Suntem morți, dar nu conștientizăm asta, și ne pierdem în iluzia unei posibile vieți.
7. Ura și depresia nu vor ucide un om, ci îi vor scoate la suprafață înfățișarea de demon captiv într-un veșmânt jerpelit de înger- sufletul de înger nu există în om.
8. Zeii L-au creat pe Dumnezeu în încercarea de a-i apropia pe oameni. Nu au reușit.
9. Timpul nu vindecă rănile, ci ajută la formarea cangrenei.

Târguri!!!

Ador târgurile; târgurile mă fac fericită. Și azi am participat la unul tare reușit. Locul? Cel obișnuit: Piața Matei Corvin. Comercianții au fost foarte prietenoși, ni s-a promis o reducere la cercei pentru data viitoare. Am ascultat muzică. Glumele unui bătrânel m-au convins să cumpăr un inel din lemn de liliac, sau cel puțin, așa mi s-a spus :).
Am petrecut o jumătate de oră minunată acolo, și-am fugit de taraba cu dulciuri, ca să nu stric ce-am început. Am încheiat cu un ceai negru delicios în Flowers.
Și pentru că am tot ratat concertele de weekend, îmi iau revanșa mâine la Bucovina.