poza preluata de aici , click pe imagine pentru marire
28 ian. 2011
27 ian. 2011
Clujul, dragul de el
Iarna nu e nici pe departe anotimpul meu preferat, dar incerc sa fac abstractie. Cum? Nu am cum.
Desi am avut parte de cateva zile insorite, in care ma bucuram tare ca vine primavara, gerul s-a intors. Si nu oricum.
Cea mai mare provocare e sa te tii, literalmente, pe picioare cand iesi din casa. Trotuarele sunt acoperite de gheata. Cel putin in anumite zone ale Clujului, mersul e o adevarata provocare.
Si ca sa nu uitam ca locuim intr-un oras supercivilizat, undeva pe Buftea, de cateva saptamani, stau atarnati de un fir electric o pereche de pantofi negri. O sa fie tare amuzant cand o cedeze siretul, si pantofii or sa pice in capul unui norocos care traverseaza printr-un loc neamenajat.
Desi am avut parte de cateva zile insorite, in care ma bucuram tare ca vine primavara, gerul s-a intors. Si nu oricum.
Cea mai mare provocare e sa te tii, literalmente, pe picioare cand iesi din casa. Trotuarele sunt acoperite de gheata. Cel putin in anumite zone ale Clujului, mersul e o adevarata provocare.
Si ca sa nu uitam ca locuim intr-un oras supercivilizat, undeva pe Buftea, de cateva saptamani, stau atarnati de un fir electric o pereche de pantofi negri. O sa fie tare amuzant cand o cedeze siretul, si pantofii or sa pice in capul unui norocos care traverseaza printr-un loc neamenajat.
24 ian. 2011
22 ian. 2011
Un an de blog
Mă simt tare obosită. Obosită și seacă. Nu din cauza amorțelii tâmpe a internetului care nu mă inspiră, ci din cauza a TOT ce mă înconjoară.
Am nevoie să mă mișc, vreau să fac ceva care să mă mobilizeze cu adevărat odată pentru totdeauna.
Școala nu îmi mai place, m-am săturat să văd aceiași studenți, și-aceiași profi, m-am săturat să nu mă pot trezi dimineața. Mi-e dor de casă. Clujul e ok, dar mă sufocă pulberea de jeg din aerul reciclat.
Mi-e tare dor să iau o cretă în mână și să înveselesc șoseaua împovărată de tiruri care transportă produse otrăvitoare. Vreau să sărut iarba de pe vârful unui deal și să aduc mulțumiri primăriilor că ne permit să ne mai bucurăm de o fărâmă de natură; să dansez pe muzica greierilor in iarba proaspăt cosită. Să fac abstracție de țânțari și să beau apă rece de izvor într-o zi toridă, undeva într-o pădurice.
Și spre seară să-mi leg sufletul prin jurământ de cel al unui copac- să mă închin lui și să-i agăț de crengi chipuri cioplite ale zeilor păgâni.
Am nevoie să mă mișc, vreau să fac ceva care să mă mobilizeze cu adevărat odată pentru totdeauna.
Școala nu îmi mai place, m-am săturat să văd aceiași studenți, și-aceiași profi, m-am săturat să nu mă pot trezi dimineața. Mi-e dor de casă. Clujul e ok, dar mă sufocă pulberea de jeg din aerul reciclat.
Mi-e tare dor să iau o cretă în mână și să înveselesc șoseaua împovărată de tiruri care transportă produse otrăvitoare. Vreau să sărut iarba de pe vârful unui deal și să aduc mulțumiri primăriilor că ne permit să ne mai bucurăm de o fărâmă de natură; să dansez pe muzica greierilor in iarba proaspăt cosită. Să fac abstracție de țânțari și să beau apă rece de izvor într-o zi toridă, undeva într-o pădurice.
Și spre seară să-mi leg sufletul prin jurământ de cel al unui copac- să mă închin lui și să-i agăț de crengi chipuri cioplite ale zeilor păgâni.
28 dec. 2010
Altă retrospecţie
Am mai făcut una în mai, înainte de terminarea primului an de studenţie, însă acum voi scrie despre 2010, care e pe sfârşite. E pentru prima dată când fac aşa ceva. De ce fac asta? Nu ştiu. Poate încerc să mă rup de tot ce a fost, îngopându-mi recentul univers sub o pătură subţire de cuvinte. Voi aprinde o lumânare din când în când, pe cuvânt de om în căutarea identităţii.
Anul a debutat prost. Cel mai prost: depresie, scandaluri, confruntări mutuale, nopţi petrecute oriunde si un singur geamantan în mână. Decizii importante ce trebuiau luate erau amânate de războaie şi împroşcări cu noroi. O prietenie s-a terminat. Două restanţe din cauza a tot.
În februarie m-am mutat în cămin cu Andreea, dar stăteam în camere separate. Gândaci, patul de sus, o ţeavă în loc de duş. Oameni noi= viaţă socială. Câh. Nu voiam oameni în preajmă. Poate unul singur.
În martie am văzut multe filme, am dat mulţi bani pe popcorn şi cola. La cinema cel puţin, eram lăsată în pace. Plus multe drumuri Mărăşti- Mănăştur.
Aprilie a început să absoarbe vidul. Primăvara mă scoate din amorţeală. Plimbări şi multă cola.
În mai, AC/DC şi nunta Iuliei. Soare, căldură, plimbări prin Hoia, şi miros de insecticid în camera de cămin. TIFF şi proiecţii în aer liber.
În iunie altă sesiune şi vacanţă. Mi se strică pc-ul pentru a n-a oară.
În iulie o cunosc pe, cum îmi place mie să îi spun, The Evil Witch of Far Far Away, Luciana, care, o lună mai târziu, avea să mă schimbe complet (1 lună. Atât de maleabilă eram).
În august i-am văzut pe Maiden. Socializez stângace şi amorţită. Căldură.
Septembrie mă readuce cu adevărat înapoi în Cluj. Aplic chestionare pe lângă oraş. Îmi cumpăr loc în cămin privat. Sunt pe punctul de a nu sta cu Luciana în cameră.
Octombrie marchează începerea unui nou an şcolar. Stau cu Luciana în cameră. Cunosc prea multă lume, rămân blocată un weekend întreg în cămin cu cheia atârnată în cuier, şi sunt târâtă în baruri... Oamenii nu sunt atât de răi. Ori nu-i mai ţineam minte, ori am lipsit atât de mult, încât s-au schimbat. Poate eu m-am schimbat.
Noiembrie a fost ceva mai agitat decât octombrie, dar am păstrat nota de creativitate socială.
În decembrie am făcut Secret Santa cu fetele din cameră. Am primit o mască de la my-not-so-secret-santa. Heh, conceptul de hand made gift nu a fost tare bine primit, cadourile fiind tot din magazine procurate. Am primit un bibelou. Nu ştiam că se mai fabrică aşa ceva. Şi o clepsidră, să nu uit că time is running out of time.
Anul ăsta, deşi am făcut câţiva paşi în direcţia greşită, am reuşit să mă întorc în locul în care bătusem pasul pe loc, după care am făcut şi progrese.
Pentru 2011.. o să-mi scriu dorinţele pe o hârtie şi-o să-i dau foc, aruncând cenuşa în vânt. Dacă tot încerc lucruri noi... Dar cel mai mult îmi doresc să termin cartea la care lucrez şi să o public.
Crappy new year, everyone!!
Anul a debutat prost. Cel mai prost: depresie, scandaluri, confruntări mutuale, nopţi petrecute oriunde si un singur geamantan în mână. Decizii importante ce trebuiau luate erau amânate de războaie şi împroşcări cu noroi. O prietenie s-a terminat. Două restanţe din cauza a tot.
În februarie m-am mutat în cămin cu Andreea, dar stăteam în camere separate. Gândaci, patul de sus, o ţeavă în loc de duş. Oameni noi= viaţă socială. Câh. Nu voiam oameni în preajmă. Poate unul singur.
În martie am văzut multe filme, am dat mulţi bani pe popcorn şi cola. La cinema cel puţin, eram lăsată în pace. Plus multe drumuri Mărăşti- Mănăştur.
Aprilie a început să absoarbe vidul. Primăvara mă scoate din amorţeală. Plimbări şi multă cola.
În mai, AC/DC şi nunta Iuliei. Soare, căldură, plimbări prin Hoia, şi miros de insecticid în camera de cămin. TIFF şi proiecţii în aer liber.
În iunie altă sesiune şi vacanţă. Mi se strică pc-ul pentru a n-a oară.
În iulie o cunosc pe, cum îmi place mie să îi spun, The Evil Witch of Far Far Away, Luciana, care, o lună mai târziu, avea să mă schimbe complet (1 lună. Atât de maleabilă eram).
În august i-am văzut pe Maiden. Socializez stângace şi amorţită. Căldură.
Septembrie mă readuce cu adevărat înapoi în Cluj. Aplic chestionare pe lângă oraş. Îmi cumpăr loc în cămin privat. Sunt pe punctul de a nu sta cu Luciana în cameră.
Octombrie marchează începerea unui nou an şcolar. Stau cu Luciana în cameră. Cunosc prea multă lume, rămân blocată un weekend întreg în cămin cu cheia atârnată în cuier, şi sunt târâtă în baruri... Oamenii nu sunt atât de răi. Ori nu-i mai ţineam minte, ori am lipsit atât de mult, încât s-au schimbat. Poate eu m-am schimbat.
Noiembrie a fost ceva mai agitat decât octombrie, dar am păstrat nota de creativitate socială.
În decembrie am făcut Secret Santa cu fetele din cameră. Am primit o mască de la my-not-so-secret-santa. Heh, conceptul de hand made gift nu a fost tare bine primit, cadourile fiind tot din magazine procurate. Am primit un bibelou. Nu ştiam că se mai fabrică aşa ceva. Şi o clepsidră, să nu uit că time is running out of time.
Anul ăsta, deşi am făcut câţiva paşi în direcţia greşită, am reuşit să mă întorc în locul în care bătusem pasul pe loc, după care am făcut şi progrese.
Pentru 2011.. o să-mi scriu dorinţele pe o hârtie şi-o să-i dau foc, aruncând cenuşa în vânt. Dacă tot încerc lucruri noi... Dar cel mai mult îmi doresc să termin cartea la care lucrez şi să o public.
Crappy new year, everyone!!
27 dec. 2010
Ace si cuie am infipte in ochi
Un monstru verde ma ataca. De pe el curg bucati de carne putrezita, viermi infometati insfaca bucati din mucegaiul de pe degete, iar inima pe care i-o intrevad e singura vie- o fortareata a lumii imaginare a monstrului. Sare sa ma apuce, sa imi sfasie gatul: ii vad teribilii ochi albastri, si dintii perfect salbatici. Ma priveste cu mila, dar ma ataca doar ca sa ma crute. Ma cruta de povara descoperirii unei noi deceptii. In vreme ce imi sfasie carnea de pe gat, eu continui sa inaintez prin negura, foosindu-i trupul schilod ca pe-un scut.
Nu gandesc limpede. Incoltita, privesc brutalitatea cu detasare, groaza si resemnare. E primul meu demon despre care scriu. Si ma doare. Il neutralizez, ceea ce ar trebui sa fie bine, insa il impart in acelasi timp cu toti, si nimeni nu are atata de nevoie de acest demon asa cum am eu. Puterea lui scade considerabil. Are nevoie de mine in aceeasi masura in care am eu nevoie de el. Voi ceilalti? Voi nu aveti nevoie de el, aveti proprii vostri demoni feroce, imbracati in diverse vesminte.
Mai devreme sau mai tarziu va pleca si el, si-as vrea sa mi-l amintesc. Sa nu uit ca a fost o parte din existenta mea spirituala, ca m-a gasit si ca m-a bantuit, alaturi de altii de seama lui, nopti la rand.
Stiu ca nu a fost rau inainte de a rataci vulgar intre lumi; a avut de suferit. Mult. Iar acum cauta oameni in ai caror minte sa cultive tot negativismul din el.
Sunt un tomberon al frustrarii acestor demoni, a urei si a neputintei lor.
Dar am invatat sa preiau esenta lor, xare e o samanta putreda si sa o transform in ceva roditor in sufletul meu, dupa care sa o dau unui om care are nevoie de o doza de pozitivism. Exact. O doza. Din mult rau nu poate iesi decat putin bine, dar conteaza mult, atata vreme cat face diferenta.
Nu gandesc limpede. Incoltita, privesc brutalitatea cu detasare, groaza si resemnare. E primul meu demon despre care scriu. Si ma doare. Il neutralizez, ceea ce ar trebui sa fie bine, insa il impart in acelasi timp cu toti, si nimeni nu are atata de nevoie de acest demon asa cum am eu. Puterea lui scade considerabil. Are nevoie de mine in aceeasi masura in care am eu nevoie de el. Voi ceilalti? Voi nu aveti nevoie de el, aveti proprii vostri demoni feroce, imbracati in diverse vesminte.
Mai devreme sau mai tarziu va pleca si el, si-as vrea sa mi-l amintesc. Sa nu uit ca a fost o parte din existenta mea spirituala, ca m-a gasit si ca m-a bantuit, alaturi de altii de seama lui, nopti la rand.
Stiu ca nu a fost rau inainte de a rataci vulgar intre lumi; a avut de suferit. Mult. Iar acum cauta oameni in ai caror minte sa cultive tot negativismul din el.
Sunt un tomberon al frustrarii acestor demoni, a urei si a neputintei lor.
Dar am invatat sa preiau esenta lor, xare e o samanta putreda si sa o transform in ceva roditor in sufletul meu, dupa care sa o dau unui om care are nevoie de o doza de pozitivism. Exact. O doza. Din mult rau nu poate iesi decat putin bine, dar conteaza mult, atata vreme cat face diferenta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)