Trează și acasă la ora asta. Din nou

Când mă hotărăsc să merg acasă la o oră înainte de 12 am, stau trează în seara de dinainte. Asta e una din acele nopți. Ce mă ține trează?
1. Scrabble. Dar nu cel clasic, ci o hârtie cu părtățele A4, pe trupe. Sistemul de punctare e unul propriu.
2. Filme și seriale. În seara asta mă ține trează un anumit episod dintr-un anume serial, și nu e fain să fii singur într-o cameră întunecoasă... singur.
3. Facebook. Punct.
4. Scriu. Rar, dar scriu cât pot. Deși, odată ce-am început, doar oboseala mă mai poate opri din scris.

FYI, perechea de papuci de pe Buftea s-a mutat pe 21 Decembrie, aproape de Orange, de data asta deasupra trotuarului

Fragmente

Am decis sa sterg postarea, pentru ca locul nu ii e pe blog. A stat o zi aici, poate a apucat cineva sa citeasca.
Dar cel putin a existat dovada ca lucrez :)

Ah, primavara!

Simt cum amorțeala e înfrântă de primele raze de soare. Prima zi de plimbări în lumină și căldură. Fericire și extaz. Cu sticla de apă în mână, pe un bulevard prea aglomerat pentru acea oră din zi, mă scutur de tot răul care și-a făcut cuib în sufletul meu, iarna asta.
Și-n gândul meu aduc mulțumiri zeilor.
A doua zi, ploaie. Nu-mi pasă.

La naighba!

Mi-e greu să mă țin de lucrurile pe care mi le-am propus pentru luna asta. Cumva, îmi înțeleg incapacitatea și lipsa de voință, dar luna nu s-a terminat încă.

Give peace a chance

Conflicte interioare

Mi-e greu să cred că prietenii adevărați sunt atât de greu de găsit. Mi-e greu să cred că e atât de ușor să găsești un om cu care să bei o bere. Mi se pare de neconceput ca un om oarecare să fie mereu ținta glumelor tale.
Niciodată, dar niciodată nu îmi învăț lecția! E ca și când ai începe o frază, dar nu ai termina-o.
Îmi doream să ies din monotonia stării muribunde a ființei sinucigașe care mă acapara... însă mi-e dor. M-am schimbat. Poate prea mult.
Da, cândva eram mereu zâmbitoare, vedeam mereu jumătatea plină a paharului, dar pe urmă am devenit altcineva. Și nu după mult m-am întors la a râde și la a fi fericită. Dar îmi dau seama că omul din oglindă nu sunt eu. E o umbră îmbrăcată în materiale extravagante; negura ființei mele e definită de lumini stălucitoare. Nu sunt eu cea care sunt. Eu sunt o contradicție, iar nu un fals.
Și totuși, orice înfățișare aș lua, sunt același fals. Am eu oare un chip real? Am eu oare un zâmbet adevărat?
Îmi reneg prietenii și demonii cu o îndemânare dumnezeiască. Caut perfecțiunea uitând de oameni; Le preiau obiceiurile în încercarea de a-mi aminti de mine.
Copii. Copii sunt toți pe lângă adultul necruțător ce sălășluiește în mine. I-aș ucide pe toți. Dar Dumnezeul meu mă împiedică. Pentru că am în mine ambiție și vise. Multe vise.
Magia și Dumnezeul meu nu se prea înțeleg. De ce oare trebuie să existe un echilibru între bine și rău, între elemente, și între viață și moarte?
Dacă aș ucide un om nevinovat, aș permite oare, ca undeva, în lumea asta, să se nască Antihristul?
Nu. Pentru că nu există nevinovați.

postez rar pentru ca...

... am inceput sa lucrez iar pentru carte. apucati-va de economisit, ca nu o vand ieftin (crappy as it may be). AM ZIS